Președintele american Donald Trump va susține în această noapte, de la ora 9 PM ET ora locală (ora 04:00 ora României) un discurs televizat la nivel național în care promite că va face un „anunț foarte mare” privind securitatea alegerilor americane.
Potrivit Reuters, Administrația Trump analizează posibilitatea desecretizării unor informații clasificate despre presupuse tentative ale Chinei de a influența alegerile prezidențiale din 2020, însă surse familiare cu documentele afirmă că acestea nu arată că Beijingul a modificat voturi sau rezultatul scrutinului.
Reuters scrie că discursul ar putea include informații despre vulnerabilitățile infrastructurii electorale americane și despre concluziile unei revizuiri desfășurate în ultimul an de Administrația Trump privind securitatea mașinilor de vot și a sistemelor electorale.
Analizele ar fi identificat unele vulnerabilități tehnice, precum utilizarea unor versiuni vechi de…












