Acasă Politică Parlamentul va stabili un prag pentru incriminarea abuzului în serviciu

Parlamentul va stabili un prag pentru incriminarea abuzului în serviciu

76
0
DISTRIBUIȚI

Proiectul de lege pentru punerea în acord a prevederilor Codurilor penale cu deciziile Curții Constituționale va fi trimis în Parlamentul României după ce va fi supus dezbaterii publice, a anunțat, miercuri, ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a reiterat că nu va propune un prag pentru abuzul în serviciu. Parlamentul va stabili un prag financiar minim pentru abuzul în serviciu

Camera Deputaților / Parlamentul României
Florin Iordache, fostul ministru al Justiției, a declarat, la rândul său, că este absolut sigur că Parlamentul va stabili fără dar și poate o limită de la care abuzul în serviciu să poată fi incriminat. Mai mult decât atât, social-democratul a mai precizat că acest lucru i se pare obligatoriu.

„Fără îndoială, da, este nevoie de un prag. Dacă citiți decizia Curții în integralitate, se precizează acolo foarte clar că trebuie stabilit un prag. Vedem ce se propune, dar fără îndoială Parlamentul va stabili un prag. Putem discuta de nivelul pragului, dar e obligatorie să introducerea acestuia”, a spus Iordache, răspunzând unor întrebări puse de jurnaliști.

În context, titularul postului de ministru, Tudorel Toader, a făcut unele precizări suplimentare.

„Știu bine conținutul și rațiunile deciziei Curții Constituționale referitoare la abuzul în serviciu, pentru că eram încă judecător. Cunosc considerentele deciziei, pentru că am participat la redactarea, corectarea și, până la urmă, publicarea lor. Obiectivul pe care mi l-am stabilit în numele Guvernului  este de a transpune în Codul penal și în Codul de procedură penală deciziile CCR. Eu voi da drumul la proiectul de lege fără a stabili o limită, pentru că în dispozitivul deciziei Curții nu se vorbește de așa ceva. Proiectul de lege va fi trimis în dezbatere publică și în procedură parlamentară, nu va fi ordonanță. Va trece neapărat și pe la Comisiile juridice. Când va ajunge acolo, unde se va întâlni cu domnul ministru Iordache, dumnealui poate să intervină, în limita competențelor constituționale, asupra textului de lege, pentru că noi suntem inițiatori, iar dânșii sunt decidenți”, a mai spus Toader într-o conferință de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here