Written by 10:07 pm Business Views: 1

Nicolae Ciucă anunță eliminarea primelor pensii speciale! Va fi interzis și cumulul pensie-salariu


Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a anunțat, joi, eliminarea primelor pensii speciale. Este vorba despre pensiile parlamentarilor.

Eliminarea pensiilor parlamentarilor ar urma să aibă loc săptămâna viitoare. Mai mult, liderul liberal a asigurat că tot săptămâna viitoare va fi realizată reforma pensiilor speciale, asumată prin PNRR, precum și interzicerea cumulului pensie-salariu.

„Este ilegal ca magistraţii să facă grevă. Ca atare am înţeles şi am discutat la nivelul coaliţiei, am avut miniştrii de linie cu care am analizat această situaţie. Decizia pe care am luat-o astăzi a fost ca săptămâna viitoare, luni, miniştrii să fie prezenţi la toate activităţile, atât cele guvernamentale, dar şi cele care urmează să se desfăşoare în Parlament, pentru a putea să soluţionăm tocmai aceste aspecte.

„Toate aceste chestiuni vor fi soluţionate până la închiderea sesiunii…

Citeşte mai mult

(Visited 1 times, 1 visits today)
Close