Written by 5:15 am Externe Views: 1

Comisia Europeană pune piciorul în prag! Statele membre vor fi obligate să reducă volumul deşeurilor alimentare generate în magazine, restaurante şi în gospodării cu 30%


Potrivit unei iniţiative legislative prezentate miercuri, Comisia Europeană (CE) vrea să le impună celor 27 să reducă cu 30%, până în 2030, deşeurile alimentare ale magazinelor, restaurantelor şi gospodăriilor din Uniunea Europeană (UE) faţă de nivelul din 2020.

 

 

 

Potrivit unor date Eurostat, UE a generat în 2020 aproximativ 131 de kilograme de deşeuri alimentare pe locuitor – reprezentând o pierdere totală estimată la 132 de miliarde de euro.

Astfel, aproximativ o zecime din hrana gospodăriilor, restaurantelor şi magazinelor ajunge să fie aruncată.

”O risipă la această scară, în timp ce 30 de milioane de europeni pot mânca o masă de calitate doar o zi din două, iar foametea se intensifică în lume, este pur şi simplu inacceptabilă”, subliniază vicepreşedintele CE Frans Timmermans.

Acest text – care urmează să fie dezbătut de către europdeputaţi – vizează să reducă…

Citeşte mai mult

(Visited 1 times, 1 visits today)
Close