Written by 11:21 am Politică Views: 2

Ce spune ministrul Dezvoltării despre investițiile în sănătate: Localitățile au putut aplica la finanțare pe PNDL 1 şi 2

Ce spune ministrul Dezvoltării despre investițiile în sănătate: Localitățile au putut aplica la finanțare pe PNDL 1 şi 2

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a declarat, că unităţile administrativ-teritoriale (UAT) au avut oportunitatea de a aplica pentru investiţii în spitale la Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1 şi 2, amintind că sunt şi programe prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii.

Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării FOTO Arhivă

Au existat oportunităţi în care marea majoritate a beneficiarilor au aplicat pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1 şi 2. De asemenea, sunt foarte multe programe care sunt dedicate Sănătăţii prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii. De asemenea, în prezent, s-au aprobat normele metodologice ale unui program care se numeşte ‘Mihail Cantacuzino’, în care toate unităţile medicale care au un anumit grad seismic pot fi incluse. Aşteptăm de la Ministerul Sănătăţii o listă cu astfel de unităţi pentru a putea să le includem. Acestea sunt programele pe care noi le derulăm pentru…

Citeşte mai mult

(Visited 2 times, 1 visits today)
Close