Anul acesta, aproximativ 2 milioane de gospodării din Germania ar putea beneficia de venituri suplimentare. Este vorba despre indemnizația pentru locuință (Wohngeld), care se aplică atât chiriașilor, cât și proprietarilor de apartamente. Aceasta este o subvenție nerambursabilă, care poate avea valoarea maximă de 370 de euro pe lună.
În 2024, chiriașii și proprietarii de apartamente din Germania pot primi din partea statului o indemnizație pentru locuință. De aceasta ar putea beneficia în acest an nu mai puțin de 4,5 milioane de persoane. Wohngeld este o subvenție nerambursabilă care poate fi solicitată doar de cei care au venituri ce nu depășesc o anumită sumă. Valoarea maximă a acestei indemnizații poate ajunge la 370 de euro pe lună.
Wohngeld este un sprijin financiar important, în special pentru pensionari și familii, dar și pentru părinții singuri, care constituie aproximativ jumătate din beneficiarii…












