Written by • 6:14 pm• Externe • Views: 10

Cartea de rugăciuni care se vinde cu peste 3 milioane de euro, la o licitație. Obiectul dintr-o colecție privată ar conține texte sfinte vechi de sute de ani

Cartea de rugăciuni care se vinde cu peste 3 milioane de euro, la o licitație. Obiectul dintr-o colecție privată ar conține texte sfinte vechi de sute de ani


Cartea cu texte liturgice a reușit să se numere în topul celor mai scumpe obiecte vândute vreodată. Este considerată a fi printre primele înscrisuri de acest tip și a fost scoasă la licitație în schimbul sumei de 3,63 de milioane de euro! Piesa dintr-o colecție privată i-a adus, așa cum se poate vedea, o avere celui care a avut norocul să o aibă și să știe unde să o valorifice. Casa Christie’s s-a ocupat de toate demersurile necesare vânzării piesei rare, care ar putea fi într-un muzeu. 

Documentul cu o profundă valoare istorică a fost scris în limba coptă și este compus din două părți: prima ar fi fost redactată în a doua parte a secolului al III-a, iar cea de-a doua, în secolul al IV-lea. Experții în domeniu susțin chiar că ar putea fi vorba despre cea mai veche carte de texte liturgice creștine. De asemenea, ar fi, cea mai veche carte care a fost parte dintr-o colecție privată.

Cartea ar fi avut,…

Citeşte mai mult

(Visited 10 times, 1 visits today)
↑
Close