Cine a fost Sfântul Ștefan
După întemeierea Bisericii, apostolii, aleşi dintre bărbaţii „plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, au fost chemaţi să slujească în lăcaşele de cult şi să se asigure că tradiţia este respectată la mesele comune.
Au fost şapte apostoli, primul dintre ei fiind Ştefan. Alături de ceilalţi şase – Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmenă şi Nicolae -, a predicat cuvântul Evangheliei, a botezat şi a ținut slujbe. Rolul apostolilor era foarte important şi a dus, în timp, la o Biserică puternică, în care oamenii veneau să-şi caute alinarea sufletească.
Sfântul Ștefan a fost acuzat de blasfemie
Arhidiaconul Ștefan l-a cunoscut pe Mântuitorul Iisus, la picioarele căruia a făcut adevărata școală a credinței și înțelepciunii. El a fost martorul Învierii Domnului și Înălțării Sale la cer, dar și al Pogorârii Duhului Sfânt. Pentru că el predica aceste adevăruri, a stârnit…