Partidul AUR, condus de candidatul la alegerile prezidențiale George Simion, achită o sumă uriașă, din banii românilor, unei companii de lobby din Statele Unite. Este vorba despre un contract în valoare de 1,5 milioane de dolari pe lună, semnat cu firma BGD Legal and Consulting. Compania s-a angajat să faciliteze întâlniri la nivel înalt pentru liderul AUR la Washington D.C., dar și apariții în presa americană.
Simion neagă existența acestui contract. FOTO: Mediafax
Suma alocată acestui contract ar proveni din banii pe care AUR îi obține din subvenția plătită de stat partidelor.
Potrivit unui document obținut în exclusivitate de Antena 3 CNN, contractul a fost semnat pe 18 aprilie 2025 de Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, și este deja înregistrat la Departamentul de Justiție al SUA, fiind publicat pe site-ul oficial al instituției. Documentul prevede că firma de lobby nu va încasa suma dacă nu își îndeplinește…