Italia era țara care schimba guvernele mai repede decât anotimpurile. România părea elevul mai stabil.
Astăzi, rolurile s-au inversat. Giorgia Meloni bate recordul de longevitate al unui guvern al Italiei republicane, în timp ce România e de patru luni fără guvern cu puteri depline.
Meloni a învățat să lucreze cu Europa, să folosească oameni mai competenți decât ea și chiar să-i spună
„nu” lui Trump. Unde găsim o Meloni pentru România?
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța, a dezbătut subiectul într-o intervenție LIVE.
Cum a ajuns Meloni un lider respectat?
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța: „În 2022, mulți se întrebau cât va rezista Meloni și ce va face cu Italia. Patru ani mai târziu, ea conduce cel mai longeviv guvern neîntrerupt al Republicii. A făcut-o schimbând radicalismul electoral cu pragmatismul guvernării. A rămas de dreapta, dar nu a rupt Italia de Bruxelles, a rămas alături de Ucraina…












